Guvernul a adus o serie întreagă de modificări la Codul de procedură fiscală.

Art. I – Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedura Fiscala, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza.

Modificarile sunt punctuale si privesc mai multe domenii, printre care:

  1. administrarea creantelor fiscale desfasurate de institutii publice, altele decat organele fiscale;
  2. raspunderea pentru plata obligatiilor fiscale de catre persoanele ce desfasoara profesii libere;
  3. comunicarea actului administrativ-fiscal;
  4. declararea sediilor secundare la organul fiscal;
  5. metodele de efectuare a inspectiei;
  6. reguli privind verificarea persoanelor fizice;
  7. corelare penalitate de întarziere, penalitate de nedeclarare;
  8. sechestrarea bunurilor;
  9. asistenta reciproca cu statele membre;
  10. noi sanctiuni si contraventii.

Modificarile si completarile aduse Codului de procedura fiscala, se regasesc in:

  • art. 8 – se propune ca în toate situațiile în care la organul fiscal se depun documentele justificative, certificatele sau înscrisurile redactate într-o limbă străină fără ca acestea să fie însoţite de traduceri în limba română să nu fie luate în considerare de organul fiscal, în considerarea faptului că limba oficială în administraţia fiscală este limba română.
  • art. 11 – se propune reglementarea expresă a formei sub care poate fi prezentat acordul scris al contribuabilului în cazul în care sunt solicitate informații despre acesta, respectiv acordul poate fi emis pe hartie sau poate fi emis in formă electronica semnat în condițiile legii.
  • art. 23 – se propune reglementarea unei noi situații de preluare a obligațiilor, respectiv persoana fizică, în nume propriu, preia obligaţiile bugetare datorate de aceasta, potrivit legii, din activităţile economice desfăsurate de aceasta în mod independent sau profesii libere, precum si din asocieri si alte entităţi fără personalitate juridică, în cazul în care acestia au fost radiaţi din registrele în care au fost înregistraţi.
  • art. 25 – introducerea unui nou caz de răspunere solidară în situația în care emitentul scrisorii de garanție/poliței de asigurare de garanție refuză să vireze sumele de bani la solicitarea organului fiscal în situația în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru executarea garanției.
  • MFP spune că dispozițiile art. 2321 alin. (3) din Codul civil rămân aplicabile în sensul că emitentul scrisorii de garanție/poliței de asigurare de garanție are dreptul de a refuza plata în caz de abuz sau fraudă vădită.
  • art. 32 – în sensul exonerării contribuabilului/plătitorului de la obligaţia de a depune cerere de modificare a domiciliului fiscal, în situaţia în care domiciliul sau sediul social coincide cu domiciliul fiscal, având în vedere că administrația fiscală deține aceste date urmare fluxurilor zilnice ale schimbului de informații realizate electronic cu ONRC, în situaţia în care urmare modificării domiciliului/sediului social, acesta este si domiciliul fiscal. Totodată, în corelare cu această modificare s-a completat art. 36 cu o regulă privind momentul schimbării competenței de administrare, moment care este data schimbării sediului social.
  • art. 47 – să se reglementeze regulile privind comunicarea actelor administrative fiscale prin remitere la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului, precum și refuzul de a primi acte administrativ fiscale în cazul în care comunicarea se face prin această modalitate, similar celor din Codul de procedură civilă, însă adaptate specificului raportului juridic fiscal. Prevederile art. 47 au fost reformulate pentru a asigura mai multă claritate procedurii de comunicare a actelor administrative fiscale emise pe suport hârtie.
  • art. 67– reformularea în sensul eliminării notarilor publici și a executorilor judecătorești din enumerarea categoriilor de persoane care au dreptul de a refuza furnizarea de informații către organele fiscale.
  • art. 80 – se propune ca serviciul de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanţă (SPV), dezvoltat la nivelul Ministerului Finanțelor Publice/Agenției Naționale de Administrare Fiscală, să fie utilizat și de alte instituții/autorități publice, în scopul comunicării actelor emise către contribuabili/plătitori cât și în scopul depunerii de cereri, înscrisuri sau orice alte documente de către contribuabili/ plătitori. Instituțiile/ autoritățile publice care utilizează SPV efectuează orice adaptare a propriului sistem informatic astfel încât să poată utiliza SPV, acestea suportând și cheltuielile ocazionate de adaptarea sistemului informatic propriu.
  • art. 82 – in sensul clarificării faptului că și în cazul contribuțiilor sociale, în scopul administrării impozitului pe venit, în cazul persoanelor fizice codul de identificare fiscală este codul numeric personal.
  • Pentru a facilita îndeplinirea de către instituţiile de credit a obligaţiei de transmitere a unor informaţii complete privind identificarea nerezidenţilor pentru care deschid conturi bancare, se impune reglementarea la art. 83 a obligaţiei instituţiilor de credit de a solicita organului fiscal atribuirea codului de identificare fiscală în cazul persoanelor fizice si juridice nerezidente care nu deţin un asemenea cod.
  • art. 85 – se propune reglementarea datei de la care curge termenul de 30 de zile de îndeplinire a obligaţiei de declarare a sediilor secundare de către contribuabili/ plătitori în funcție de modalitățile de înființare a sediilor secundare.
  • art. 92 – completarea condițiilor de inactivare/reactivare, respectiv în cazul contribuabililor pentru care s-a deschis procedura insolvenței în formă simplificată sau al contribuabililor care au intrat în faliment, respectiv cazul contribuabililor pentru care s-a pronunțat ori a fost adoptată o hotărâre de divolvare, să fie declarați inactivi doar dacă nu își îndeplinește, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege.
  • art. 103 –  reglementarea expresă a faptului că, declarațiile fiscale depuse la data depunerii acestora la organul fiscal necompetent. Pe cale de consecință, se propune totodată si reglementarea expresă a obligativităţii organului fiscal necompetent de a transmite respectivele declarații fiscale la organul fiscal competent într-un termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii declarației.
  • art. 116 – modificare in ceea ce privește dreptul organului de inspecţie fiscală ca în cazul inspecției prin sondaj să selecteze si perioadele fiscale aferente impozitelor, taxelor si contribuţiilor verificate pentru care se configureaza riscul fiscal. În cazul inspecției exhaustive, având în vedere că practic este imposibil (și ineficient) să fie verificate toate documentele și operațiunile(indiferent de relevanța lor din punct de vedere fiscal) se propune să fie verificate toate perioadele fiscale si în interiorul acestora documentele si operaţiunile semnificative.
  • art. 117 – se propune extinderea perioadei care va fi supusă inspecției fiscale dacă organul de inspecţie fiscală constată indicii privind nerespectarea legislaţiei fiscale ori stabilirea incorectă a obligaţiilor fiscale. În acest caz, extinderea perioadei se face cu respectarea dispozițiilor referitoare la rezerva verificării ulterioare.
  • art. 134 – reglementarea posibilităţii încheierii, pe perioada unei inspecții fiscale, de către echipa de inspecţie fiscală desemnată cu efectuarea inspecției fiscale, a unui proces-verbal de control inopinat, ori de câte ori în alte proceduri sunt necesare constatări în legătură cu operațiuni și obligații supuse inspecției fiscale în derulare. Cu alte cuvinte, în situația în care în alte proceduri se pune problema efectuării unor constatări necesare finalizării procedurii respective și care este în legatură cu contribuabilul/ plătitorul supus inspecției fiscale, echipa care se află deja în inspecție fiscală este competentă să efectueze și un control inopinat.
  • art. 138 – se propune eliminarea activității preliminare de verificare fiscală prealabilă documentară. MFP susține că rațiunea acestei modificări constă în simplificarea procedurii de verificare a situației fiscale personale. În consecința eliminării activității de verificare fiscală prealabilă documentară, se propune reglementarea emiterii avizului de verificare înainte de începerea verificării situației fiscale personale.
  • art. 139 – clarificarea  textului, astfel în scopul verificării situaţiei fiscale personale, organul fiscal central poate proceda la stabilirea, dacă este cazul, a bazei de impozitare, ajustată pe fiecare categorie de venit, precum și a creanței fiscale principale dar și stabilirea creanțelor fiscale accesorii.
  • art. 15  în sensul delimitării actelor care se întocmesc de organele fiscale respectiv faptul că procesele verbale constatatoare stau la baza actului de sesizare a organelor de urmărire penală.
  • art. 153 – alin. (3) în sensul schimbării competenței de emitere a ordinului privind procedura și condițiile de acces la evidența creanțelor fiscale de la președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală la ministrul finanțelor publice.
  • art. 155 – reglementarea unui termen de scadenţă special, de 5 zile de data comunicării deciziei. Prevederea urmează a se aplica numai dacă contribuabilul depune declaraţia fiscală în baza căreia urmează să se emită decizia de impunere în termenul prevăzut de lege.
  • pentru o mai bună claritate se propune ca termenele de plată reglementate la art. 156 din Codul de procedură fiscală să fie aplicabile și în cazul obligațiilor individualizate prin intermediul deciziei de impunere din oficiu în cazul în care aceasta a fost emisă după scadența obligației. În plus, se propune reglementarea unui termen de plată pentru diferențele stabilite prin declarații fiscale rectificative.
  • art. 157 –  în sensul introducerii în sfera obligațiilor fiscale care nu sunt considerate restante a obligaților fiscale care trebuie achitate într-un anumit termen întrucât reprezintă condiție de menținere a valabilității eșalonării la plată, având în vedere faptul că, până la finalizarea înlesnirilor la plată/pierderea valabilităţii înlesnirilor la plată, obligaţiile fiscale de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii înlesnirilor la plată, achitate cu întârziere, dar în termenele suplimentare, prevăzute la art. 194 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, nu ar trebui să fie incluse în categoria obligaţiilor fiscale restante.
  • art. 158 –  în sensul stabilirii categoriilor de persoane fizice pentru care certificatul de atestare fiscală poate fi utilizat în perioada de până la 90 de zile de la eliberării. Astfel, în cazul persoanelor fizice care desfăsoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, ori în cazul altor entităţi fără personalitate juridică, termenul de valabilitate al certificatului de atestare trebuie să fie de 30 de zile, având în vedere faptul că situaţia fiscală a acestora se poate modifica lunar, astfel încât informaţiile cuprinse în acesta trebuie să reflecte situaţia fiscală actualizată.
  • art. 159 – actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, fără certificat de atestare fiscală să fie lovite de nulitate relativă.  Astfel dobânditorul poate acoperi lipsa documentului prin plata obligațiilor datorate bugetului local. În plus, chiar în situația în care dobânditorul bunului va obține înregistrarea fiscală a acestuia și va acoperi obligațiile datorate bugetului local se poate face oricând constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare [art. 1249 alin. (1) din Codul civil] și de orice persoană interesată [art. 1249 alin. (2) din Codul civil].
  • art. 160 – reglementarea modului în care organul fiscal ia la cunostinţă despre finalizarea procedurii succesorale si împărţirea bunurilor succesorale, precum si reglementarea modului în care organele fiscale primesc informații din registrele naţionale notariale.
  • art. 163 – în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central debitorii efectuează plata acestora într-un cont unic, prin utilizarea unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru obligaţiile fiscale datorate.
  • art. 165 – din Codul de procedură fiscală în sensul reglementării obligației organului fiscal de comunicare a înștiințării privind stingerea creanțelor fiscale doar pentru debitorii care solicită acest lucru, având în vederea faptul că din practica organelor fiscale a rezultat că foarte mulţi debitori nu consideră utilă comunicarea unei înstiinţări privind stingerea obligaţiilor fiscale, din considerentul că au la dispoziţie si alte căi prin care pot obţine informaţii cu privire la situaţia lor fiscală, respectiv solicitarea de la organul fiscal competent a fisei pe plătitori, ori accesarea, pe pagina de internet a A.N.A.F., a informaţiilor privind stingerea obligaţiilor fiscale.
  • Se propune armonizarea prevederilor art. 168 alin. (12) si art. 236 alin. (2) din Codul de procedură fiscală cu prevederile Codului de procedură civilă, în sensul exceptării de la poprire și implicit a dreptului de a cere restituirea în cazul sumelor primite de debitori de la organizaţiie naţionale ori internaționale reprezentând finanțări pentru derularea unor programe sau proiecte.
  • art. 173 – în cazul creanțelor administrate de A.N.A.F., obligațiile fiscale accesorii se vor comunica contribuabilului /plătitorului diferențiat, în funcție de vechimea, cuantumul obligațiilor fiscale accesorii și starea juridică a acestuia în vederea optimizării utilizării resurselor financiare și umane și orientarea acestora spre recuperarea sumelor cu valori semnificative, care să acopere și cheltuielile generate de emiterea și comunicarea deciziilor prin care se individualizează obligațiile fiscale accesorii.
  • art. 175 –  prevederile referitoare la modul de calcul al dobanzilor, în cazul impozitelor administrate de organul fiscal central pentru care perioada fiscală este anuală, se aplică și pentru contribuțiile sociale.
  • art. 184 – precizarea expresa a faptului că eșalonarea la plată se acordă de către organul fiscal central pe o perioadă de cel mult 5 ani dacă sunt îndeplinite condițiile de acordarea a acesteia.
  • art. 191 – eliminarea din art. trimiterii la certificatul de atestare emis de organul fiscal local reglementat la art. 159, pentru a se asigura corelarea textului cu procedura eșalonării aplicabilă de către organul fiscal central.
  • art. 192 – da posibilitatea organelor fiscale de a stabili rate variabile, pe parcursul unui an, în funcție de posibilitățile reale de achitare a acestora, în cadrul unei proceduri de eșalonare la plată, având în vedere faptul că unii contribuabili/ plătitori, cum este cazul celor care au activități agricole sau a celor din domeniul construcțiilor, au producție sezonieră sau în anumite perioade din an au activitatea productivă întreruptă.
  • art. 195 – amenzile primite de un contribuabil care are o eșalonare la plată în derulare pot fi incluse în eșalonarea la plată prin modificarea deciziei de eșalonare.
  • art. 199 – contribuabililor care beneficiază de eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale nedeclarate și datorează penalitate de nedeclarare, în cazul pierderii valabilităţii esalonării la plată, pentru sumele rămase de plată din esalonarea să se datoreze doar penalitatea de nedeclarare, nu și penalitatea de 5% prevăzută la art. 198.
  • art. 204 – pentru obligațiile fiscale de a căror plată depinde menținerea autorizației, acordului ori a altui act administrativ similar să nu se mai acorde eșalonarea la plată motivat de faptul că, odată depusă cererea de eșalonare la plată sau este aprobată o eșalonare la plată și pe toată durata de valabilitate a acesteia, contribuabilul este ținut de respectarea termenelor de plată a obligațiilor referitoare la menținerea valabilității eșalonării la plată, astfel cum sunt acestea prevăzute la art. 194 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, și nu pe cele din Codul fiscal sau alte legi prin care se instituie impozite/taxe/redevențe (de ex. Legea minelor nr. 85/2003 sau Legea petrolului nr. 238/2004), precum și de faptul că domeniile pentru care se acordă autorizaţie, acord ori alt act administrativ similar, de către o autoritate competentă acționează de regulă întrun domeniu specific de importanță majoră, în care există risc de evaziune fiscală.
  • De asemenea, în corelare cu propunerea de mai sus de la art. 204 se propune abrogarea alineatelor (2) și (3) ale aceluiași articol.
  • art. 207 – da posibilitatea organului fiscal de a solicita emitentului scrisorii de garanție/poliței de asigurare de garanție executarea acesteia pentru stingerea ratelor de eșalonare la scadența acestora, la solicitarea debitorului. Totodată se propune reglementarea expresă a faptului că ori de câte ori se modifică graficul de eșalonare la plată organul fiscal competent să emită o decizie de modificare a decizie de eșalonare la plată cu anexarea noului grafic.
  • art. 213 – măsurile asigurătorii dispuse se duc la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silită, ceea ce conduce la imposibilitatea ducerii la îndeplinire a celor dispuse printr-o decizie de instituire a măsurilor asigurătorii, în cazul unui debitor aflat în procedura insolvenței.
  • art. 214 – se propune reglementarea faptului că măsurile asigurătorii se pot ridica și parțial, la constituirea garanțiilor prevăzute de art. 211, oferind astfel flexibilitate procesului de instituire și de ridicare a masurilor asigurătorii. De exemplu, un contribuabil poate constitui garanții, în condițiile legii, pentru o parte din valoarea creanțelor consemnate în decizie și poate beneficia de ridicarea măsurilor asigurătorii pentru partea acoperită de garanții.
  • art. 217 – se propune reglementarea faptului că în cazul în care se emit mai multe somații pentru același debitor și având același obiect, numai prima somație întrerupe termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.
  • art. 233 – asigurarea unei aplicări corespunzătoare de către cei ce doresc accesarea măsurii de suspendare a executării silite prin hotărâre a Guvernului pe o perioadă de cel mult 6 luni, este necesară precizarea condițiilor în care poate fi aprobată măsura, respectiv cu respectarea legislației naționale și europene în materie de ajutor de stat. În plus, se propune reglementarea unui nou caz de suspendare a executării silite, pe o perioadă limitată de timp (45 de zile) respectiv atunci când debitorul notifică organul fiscal cu privire la depunerea unei scrisori de garanție/poliţă de asigurare de garanţie potrivit art. 235. Acestă propunere are în vedere faptul că, potrivit art. art. 165 alin.(3) lit. b) din Codul de procedură fiscală, obligațiile fiscale se sting în funcţie de data comunicării, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de organul fiscal competent, precum si pentru obligaţiile fiscale accesorii, situație în care dreptul contribuabililor de a suspenda executarea silită a obligațiilor fiscale stabilite printr-o decizie de impunere prin depunerea unei scrisori de garanție/poliță de asigurare de garanție poate deveni inaplicabil.
  • se propune eliminarea excepției de la alin. 12 a art. 236 în vederea corelării termenului în care poate fi înființată poprirea cu termenul general de continuare a măsurilor de executare silită. Măsura are în vedere creșterea eficienței colectării creanțelor urmare reducerii termenului de înființare a popririi bancare.
  • art. 238 – reglementarea posibilității organelor fiscale de a nu sechestra bunuri dacă valoarea acestora este mai mică de 1% din valoarea obligațiilor fiscale în cazul în care valoarea obligațiilor fiscale este peste 500.000 lei, pentru eficientizarea activității de sechestrare a bunurilor proprietate a debitorului în procedura de executare silită, în sensul direcționării resurselor către acțiunile complexe desfășurate în vederea recuperării creanțelor prin această modalitate de executare silită si diminuării cheltuielilor de executare silită. În coroborare cu această modificare se propune completarea art. 242 alin. (1) din același act normativ.
  • art. 240 – reglementarea posibilității instituțiilor publice care au sechestrat sume de bani în lei de a le depune/ vira într-un cont de disponibil deschis la unitățile teritoriale ale trezoreriei statului prin care îsi gestionează bugetul propriu.
  • art. 242 – menţiunea în procesul-verbal de sechestru a numărului cadastral și numãrului de carte funciarã, în cazul bunurilor imobile. Totodată, se realizează punerea în concordanțã cu regulile Codului civil.
  • art. 247 – se pot folosi inclusiv mijloacele electronice în vederea valorificării bunurilor sechestrate și pentru care se procedează la vânzarea la licitație.
  • art. 247 – din Codul de procedură fiscală în sensul precizării că procedura de vânzare la licitație a bunurilor sechestrate prin mijloace electronice se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F sau prin ordin al ministrului dezvoltării regionale, administraţiei publice și fondurilor europene, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, după caz.
  • art. 253 – se are în vedere creșterea numărului de participanți la licitație, oferindu-se acestora posibilitatea plății în rate atât în cazul adjudecării bunurilor imobile, cât și a celor mobile, precum și posibilitatea de a achita prețul bunurilor, într-un interval de timp mai mare decat cel legiferat in prezent, măsuri care vizeaza îmbunătăţirea modalităţilor de colectare a creanțelor bugetare.
  • În vederea corelării reglementărilor propuse la art. 253 se propune modificarea în mod corespunzător și a art. 254 din Codul de procedură fiscală.
  • art. 255 – completarea cu o regulă conform căreia, în cazul reluării procedurii licitaţiei în cazul bunurilor imobile care nu au fost vândute la a 4-a etapă a unei licitaţii anterioare, să nu se mai reia toate etapele de licitaţie, iar bunul să fie vândut la cel mai mare preţ oferit. Totodată, se propune ca la a 4-a etapă a unei licitaţii bunul să nu poată fi vândut la un preţ mai mic decât cuatumul taxei de participare la licitaţie. De asemenea, se propune ca atât la a 4-a etapă a licitaţiei, cât si la reluarea procedurii licitaţiei, bunurile imobile să nu poată fi vândute sub preţul de pornire al licitaţiei, în situaţia în care se prezintă un singur ofertant.
  • se propune abrogarea art. 263 – darea în plată din Codul de procedură fiscală, având în vedere ineficienţa acestui mecanism, prin prisma faptului că debitorii nu uzitează de o astfel de modalitate de stingere a creanţelor fiscale, fapt pentru care nu se justifică menţinerea, cu caracter general, a prevederilor privind darea în plată reglementate de acest articol. În mod corespunzător a fost modificat și art. 22 din Codul de procedură fiscală pentru a elimina din modalitățile de stingere a creanțelor fiscale darea în plată.
  • art. 265 – în analiza insolvabilității unui debitor intră cumulativ atât veniturile acestuia cât și bunurile urmăribile. În situația în care veniturile si bunurile urmăribile ale debitorului au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată organul fiscal comunică debitorului procesul–verbal de insolvabilitate.
  • În plus, se propune reglementarea categoriilor de debitori care nu au venituri sau bunuri urmăribile prin corelare cu pragul propus în ceea ce privește valoarea bunurilor care nu se sechestrează (acesta valoare este mai mică de 1% din valoarea obligațiilor de plată în cazul în care valoarea obligațiilor de plată este peste 500.000 lei). Astfel, potrivit modificării propuse este insolvabil fără venituri sau bunuri și debitorii care au bunuri și venituri dar valoarea acestora este mai mică de 1% din valoarea obligațiilor de plată în cazul în care valoarea obligațiilor de plată este peste 500.000 lei.
  • art. 266 – procedurile de prevenire a insolvenţei si de insolvenţă, cu modificările si completările ulterioare, când judecătorul sindic admite în parte creanţele fiscale solicitate de organul fiscal pentru a fi înscrise la masa credală, pe baza unei hotărâri judecătoresti pronunţată în acest sens. Astfel, debitorul este obligat doar la acoperirea creanţelor admise la masa credală, pentru diferenţa de valoare, creditorul nemaiavând drept de a o realiza, urmând ca organul fiscal să procedeze la anularea acesteia ulterior închiderii procedurii insolvenţei, atunci când creanţele nu sunt admise la masa credală potrivit legii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă, ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase, inclusiv în cazul atragerii răspunderii acestuia.
  • În vederea armonizării cu prevederile Codului de procedură civilă se propune completarea art. 278 din Codul de procedură fiscală în sensul stabilirii unei cauțiuni inclusiv pentru ipoteza suspendării unor acte administrative fiscale al căror obiect nu este evaluabil în bani. În plus, în situația în care un act administrativ fiscal prin care sunt individualizate obligații fiscale principale este suspendat la executare în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, se propune, pentru eliminarea interpretărilor, reglementarea expresă la art. 278 a faptului că toate efectele suspendării să se răsfrângă si asupra actului administrativ prin care s-au individualizat obligaţiile accesorii aferente obligaţiilor principale suspendate la executare. O astfel de soluţie legislativă ar avea ca fundament principiul de drept potrivit căruia accesoriul urmează soarta principalului (accesorium sequitur principale), astfel că, având în vedere faptul că actul administrativ ce stabileste obligaţiile accesorii este un act subsecvent celui suspendat la executare, efectele suspendării ar trebui să se răsfrângă si asupra acestui act subsecvent, inclusiv neînregistrarea în cuprinsul certificatului de atestare fiscală a obligațiilor fiscale accesorii. Totodată, se clarifică situația cauțiunii datorate pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 atunci când contribuabilul a obținut deja suspendarea executării actului în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ, în sensul acceptării și valorificării cauțiunii depusă pentru suspendarea actului administrativ fiscal potrivit art. 14 și când se solicită suspendarea potrivit art. 15 din Legea contenciosului administrativ.
  • art. 279 – încheierea  unui nou act administrativ fiscal de către organul fiscal în administrarea căruia se află contribuabilul, având în vedere faptul că în practică s-au întâlnit situații în care organul emitent al actului, desființat total sau parțial în urma soluționării contestației, nu mai există ca structură în cadrul A.N.A.F.
  • art. 343 – organele fiscale sunt scutite de taxe , tarife, comisioane, cauţiuni si alte sume pentru cererile, acţiunile si orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrării creanţelor fiscale, cu excepția celor privind comunicarea actului administrativ fiscal, avand în vedere faptul că orice cheltuială pusă în sarcina organlor fiscale, astfel cum sunt definite de art. 1 din Codul de procedură fiscală, grevează bugetul general consolidat al statului.